duminică, 17 august 2008

Călin Cătălin Răpciune

(Ba)lada pseudopoetului neinspirat

Mă screm cu o grimas-aproape fizică
să scot o rimă cât mai metafizică,
da’-n cap mi se-ntâlnesc în conflagraţie
banalităţi cu-aceeaşi terminaţie.

Mi-e mintea goală, din privire picură
o deznădejde bâjbâind nesigură
ce-nstaurează sumbru superstiţia
că versuri n-o să scot nici cu miliţia.

Cu ochii-nchişi, cică a meditaţie,
am stat vreo cinci minute-n expectaţie,
cu gâtul strâmb, genunchii strânşi în foarfece
cum am văzut prin filme să se practice.

Am amorţit de tot, mă lasă şalele,
de mai şed mult, îmi vor cădea petalele.
Hai înapoi, mă-ntorc la jug cu spatele
înţepenit, mă dor mărunt şi coatele...

Nu... iar plec de la monitor, iau pauză,
mă legăn mormăind, caut o cauză -
m-aşez în cap! Da, poate-aşa se-ncumetă
niscai figuri de stil să cadă - spumegă

furia neputinţei preanevolnice
şi-mi ticăie secundele în ornice.
Am capul plin de sânge, capilarele
Supra-ncărcate îşi strivesc culoarele...

Mă duc la geam. Respir. Afară – negură.
Să scriu despre natură? Nu e-n regulă,
e mohorâtă şi-asta, chiar patetică,
zici c-a intrat in criză energetică.

Începe să mă enerveze chestia,
şi nu mai am răbdare, na, pun trestia,
ca să rimeze, şi purced cu pregete
la numărat silabele pe degete.

Dar voi - cum scrieţi, oameni buni, metafore?
Vă vin aşa, livrate prompt, în amfore
şi se înghesuie să intre-n pagină?
La mine e pustie şi paragină!

M-am mai gândit să caut dicţionarele
şi să le puric, poate-aşa amnarele
vor scoate o scânteie de senzaţie
de convertit în paşi de incantaţie.

Dar m-am lăsat, de jenă. Evidenţele
arată că la versuri corigenţele
se ştiu de mult de tot, de la romani şi daci:
dacă n-ai inspiraţie, mai bine taci.

Poezie de ultimul minut
...care n-a mai încăput...în concurs


Poezie de ultim minut,
ruptă
din zgomotul unui strănut,
suptă
din ceaţa gândirii de lut,
arsă
de graba cu care mă-nfig,
ştearsă
de-un virus, îmi vine să strig
haide!
Se-nchide şi nu mai e timp,
vai de
tot planul cu care voiam,
prostul,
să rup clasamentul, visam
rostul
vieţii în versuri să prind.
Postul
sfârşeşte, şi urnele-nchid
şliţul,
mai bine mai stau şi vânez
bliţul
metaforei ce mi s-a scurs...

la alt concurs.



...................................................
Lăsarea pe ultimul minut s-a dovedit fatală, căci strofocarea de mai sus a ajuns prea târziu pentru a mai intra în concurs. Ţeapă.

Feriţi-vă de iubitorii de oameni

Feriţi-vă de iubitorii de oameni
care spun
că mulţi pot să moară, salvând unul bun.

Feriţi-vă de iubitorii de păsări
care ţin
canari după gratii, cântând cu suspin.

Feriţi-vă de iubitorii de plante
care pun
ierbicid păpădiei pentru-un gazon mai bun.

Feriţi-vă de iubitorii de melci
care-i strâng
pentru aperitive cu-arome de crâng.

Feriţi-vă de iubitorii de versuri
care vor
poezii fără cuvinte, aripi fără zbor.

Feriţi-vă de iubitorii de oameni
care spun
că pacea se găteşte cu carne de tun.





joi, 7 august 2008

Nelly Sachs

Peisaj de strigăte

Aici
unde mă împiedic în sare
aici la marea
cu sugarii ei albăstrii,
care se hrănesc
de lună nebuni
de la sufletul-doică,
aici în nisipul
care-a dansat în cercul de zodii
şi iarăşi
stă ferecat de ceea ce nu s-a născut,
îmi apari,
mergând înapoi
prin golul întunecat
care stă în jurul tău aşteptând,
un coş de umplut
cu fructe,
călătorind pe metalice drumuri astrale,
sau purtate
de curenţii iubirii-
îţi întind respirarea mea
şi cad apoi
să locuiesc într-un spin
care nu se va face floare nicicând.

*

Vânător,
semnul zodiei mele
ţinteşte
în punctul secret al sângelui:nelinişte...
iar pasul zboară fără azil-

Dar vântul nu-i casă,
doar linge ca fiarele
rănile de pe trup-

Cum oare s-ar putea trage
timpul dintr-ale soarelui fire de aur?
Să-l înfăşori,
pentru coconul Nopţii,
fluture de mătase?

O,beznă,
desfăşoară-ţi ambasadele
pentru o bătaie de gene:
linişte-n fugă.

*

Aici nu se rămâne-
din adâncul ei marea a şi-nceput să vorbească-
pieptul nopţii ridică
respirând
zidul,de care stă sprijinit
un cap,într-o naştere grea de vis.
Într-această materie bună pentru zidire
n-a intrat nici un deget de stea
în joc
de când a-nceput amestecarea nisipului-
nici viu nici în moarte.

Cine plânge
îşi caută melodia
pe care vântul,
de muzică înfrunzitul,
o ascunde în noapte.

Rece de la izvor-
e prea departe.

E timpul să zburăm
numai cu trupul.

*

Acum e târziu.
Uşorul se desface din mine
ba chiar şi greul
umerii s-au dus
asemenea norilor
braţe şi palme
fără gestul de tragere.

Întunecată e întotdeauna culoarea
dorului de acasă-
astfel noapte
mă ia-n stăpânire.

*

Cine vine pe pământ
să atingă luna
sau vreun alt înflorit mineral ceresc-
împuşcat
de amintire
va sări în aer
de dorul ce explodează
fiindcă
din noaptea pământeană pictată
rugăciunile sale prind aripi
din zilnicele distrugeri
căutând lăuntrice străzi ale ochilor.

Cratere şi secatele mări
se umplu de lacrimi
călătorind prin staţii astrale
în drumul spre Spaţiul-fără-de-praf.

Pretutindeni pământul
zideşte la coloniile dorului de casă.

Nu se coboară la ţărmul
oceanelor de sânge bolnav
dăar să te legeni
în muzica luminoasă dintre flux şi reflux
dăar să te legeni
în ritmul semnelor veşniciei
celei fără de rană:
viaţă-moarte-

miercuri, 6 august 2008

Gelu Vlaşin

depresie zece

nu mai eşti simplista
care-mi tulbură ochiul îngust
şi decorul absent cînd
lumea dansează
tango
printre mese cu
vin alb şi roşu
în ritmul radioului obosit
nu mai eşti
banala poveste a
geniului ratat
cînd rînjetul cretin inundă încăperea
şi nici
omul orchestră şa
festivalul proştilor
deghizaţi
şi nici
femeia fatală
confundată cu o târfă de
cartier mărginaş
sau ceea ce
gîndul meu primitiv
caută disperat
printre mizeriile cotidiene
nu eşti
zâmbetul ascuns în
suferinţe conjugale prea
uşor acceptate
şi eu ştiu prea bine de ce
sufletul prea plin pentru
îndeletniciri fără sens
şi nu pot
să te simt
aproape cînd
tu nu mai eşti

depresie nouă

cunosc femeia
care minte-n poeme
cum se
macină vieţile
orbilor
rătăciţi printre
cărţi
mirosind a literatură
şi imaginaţia
scriitorului ratat şi
pervers o cunosc
şi
primul jurământ
şi
ultimul
dau
nu
mi-e milă de
povestea cu
doi hoţi de
suflete cînd
ultimul tău
sărut bate la
poarta uitării


moral insanity

se
mai întâmplă
razele printre
frunze şi
norii se
zbat în
cenuşa
dimineţii cînd
sufletul
meu
cerşeşte
lacom
aroma cafelei
cu tine

vine furtuna

duminică, 3 august 2008

NICHITA STĂNESCU...

...again,reloaded.

Lecţia despre cerc

Se desenează pe nisip un cerc
după care se taie în două
cu acelaşi băţ de alun se taie în două.
După aceea se cade în genunchi.
După aceea se cade pe brânci.
După aceea se izbeşte cu fruntea nisipul
şi i se cere iertare cercului.
Atât.

(*v-ar fi trecut prin cap ceva de genu'?!mie nu!)

El

El a venit repede şi grăbit
el a venit alungat,
el a venit neobişnuit de obosit,
şi obişnuit de drag.
I-am întins totul
doar,doar,o dormi,
I-am adormit totul
doar,doar,o adormi,
I-am,I-am,
doară,doară
ham,ham,
el nu mai vroia să muşte.

Ion Drăgănoiu-Duminici cu ploaie

Uneori,
lipseşte lumina
uneori
nu putem trece
dincolo de zid,
uneori
totul pare a se fi terminat.
Sunt astfle diminici cu ploaie,
singuratice drumuri
într-un tărâm de negândit,
sunt astfel de zile uitate,
zile ce ni se iau înapoi,
sunt
astfel de zile
caracatiţer oarbe
ce ajung cândva
în pântecul
zilei de luni.

Mihai Ursachi-Autoportret

O,dacă după moarte
s-ar putea scrie versuri
visez
să fi murit
mai înainte de a se
naşte Universul

sâmbătă, 2 august 2008

Mircea Dinescu

Şapte sertare

UNU.
Ea se piaptănă seara
şi-un roi de albine electrice îi umblă
prin păr:
scaun mătăsos
în care un ins fericit
va fi condamnat la moarte prin
electrocutare.

DOI.
Un vapor se scufundă trosnind
se greutatea fluturilor obosiţi
ce-au aterizat pe catarge.

TREI.
E de ajuns
să gâdili uşor piramida
pentru ca mumia să izbucnească în râs
de sub scutece.

PATRU.
Sâmbătă seara
marea-şi descheie fermoarul
fără ruşine.

CINCI.
Păcura bolborosind liberă în Taiga
şi ca o mănuşă întoarsă
lampa
în faţa căreia eşti obligat să vorbeşti

ŞASE.
O hidrocentrală aruncată în aer
de icrele peştilor isterizaţi

ŞAPTE.
De ce n-am şieu o pirogă uşoară
printre bâtlani şi trestii şi băştinaşi
la gurile unui fluviu
să car seminţe şi smirnă
ua ua să strig cu mâna la gură
în bătrânul dialect indian
ua ua să-mi răspundă
megafoanele instalate pe ţărm.

Petre Got-Baudelaire

Viespe de foc,de unde-ai apărut
Nebun de adevăr până la sânge?
Se surpă visul meu,tărâm minţit,
Râsul mi-e plâns şi plânsul mi se frânge.

Otrava e-un balsam,în miez cenuşă,
Şerpi negri traversează trup hidos
Sunt invers toate,martor mi-e lumina,
Iar sufletul ni-i ticălos.

E-adevărată clipa ce-o trăim
De clocot surd iscat în hrube sparte-
Vrem alte zări şi noi dimensiuni
Fără moarte.

Ana Blandiana

Cine merge

Cine merge înainte
Şi nu întoarce capul
S-a părăsit pe sine în urmă;
Cine aleargă
Pentru recorduri,
Pentru trofee,
De spaimă o face
Să nu fie ajuns de el însuşi;
Cine nu-şi spune ţelul
Se teme
Să nu se găsească
Pe sine acolo.
Ca şi cum umbra
N-ar fi chiar balta de întuneric
Scurs prin venele noaste deschise
Din dorinţa de-a înainta.


Şirul

Cuvintele trec stada
Ca şirul de orfani
De la Casa Copilului,
Fiecare cu pumnu-ncleştat
În haina celui din faţă,
Cu singura grijă
De-a nu se pierde
Unul de altul.


Într-o zi

Într-o zi trebuie să vină
Cineva dinspre moarte,
Într-o zi mi se va spune
Cum e mai departe,
Într-o zi mă vor învăţa,sunt sigură,
Cum trebuie să mă port
Pe partea cuvintelor dinspre nord.
Va trebui să înţeleg din vreme
Ce să răspund când o să mă cheme
Şi ce să fac din clipa-n care scapăt
Pentru că nu se poate
Să fiu silită s-o iau de la capăt
Tot nepregătită.


Amânare

Imaginează-ţi că-ntr-o seară
Soarele se va culca de tot
Şi tu va trebui să visezi
În acea ultimă noapte
Toate puzderia de vise
Amânate mereu.
Va trebui să te grăbeşti să visezi
Căderile pe scări cu trepte lipsă
Şi glasurile nepământeşti,
Amestecând durerea insuportabilă
A trădării celorlalţi
Cu propria,abia observata,
Plăcuta trădare.
Va trebui să te grăbeşti să visezi
Sentimente şi întâmplări,
Fiinţe iubite şi crime,
Păsări şi şerpi,
Zboruri,munţi,corăbii,
Adâncuri de mare şi nori,
Tot ce sufletul tău a păstrat
Pentru mai târziu,
Pentru clipa aceea
Atât de incredibilă
Când în sunetele sarcastice ale garnelor
Intrarea se va face,
Împotriva tuturor aşteptărilor,
În ordinea viselor.