joi, 31 iulie 2008

Elena Ştefoi-Poem de dragoste cum o fi

Dialectica se aşează-ntre noi şi brusc îi mai creşte-o cocoaşă.
Hotărât lucru,n-are rost să te-ntreb dacă auzi
ceasurile oraşului urlând după echilibru.Mai bine-ţi sărut
întâmplare cu întâmplare toată săptămâna trecută pentru că
fără un dram de căldură bravelor opţiuni li se ofilesc
obrăjorii.Vorbesc serios,orbul cu podoabe(despre care
credeam că se tot plimbă prin gura mea smulgând
de fiecare dată rădăcini din aceiaşi greşeală) nici nu există
şi tu ai dreptate:prea multe lecturi modifică până la urmă
chiar sensibilitatea retinei.Îmi pare rău dar din când în când
moartea sau neputinţa sau vocea vecinilor îmi înfăşoară
convingerile cu sârmă ghimpată şi stau apoi anotimpuri întregi
să le oblojesc,uitând aproape complet măreţia
bucăţii de pâine câştigată de tine cinstit.Spre binele
binelui nostru promit să-mi răsfăţ ca pe un prunc
simţul realităţii,să-l cântăresc zinic şi să-i arăt
punctele cardinale ale dezordinii,promit să-l răsfăţ
chiar dacă am mărturisit uneori că mă zbat într-o groapă
comună în care nu mai încape niciun singur cuvânt.

marți, 29 iulie 2008

Mircea Cărtărescu-Levantul(fragmente)

Totul este scriitură,
Totul este doar holon
Lumi turtite-ntreţesură
Ca să facă lumi balon.
În Geneză lumea crapă
Cu troznet de-Apocalips,
Lumi zidite-n lumi se-adapă
Din iluzie,eclips.

Doar poet şi poezie
Conştiinţă şi destin
Existenţa o învie
Şi-o fixează pe deplin.
Tragi realu-n nări,şi vis
Tu expiri,altă natură.
Totul este manuscris,
Totul este scriitură.

Lumea-n infinite trepte
Se afundă-n sus şi-n jos.
E compact în cer,perfect e
Ce-n prăpastie-i poros.
Mii de turnuri Babel şuie
Se-mpletesc în Babilon.
De coboară sau de suie,
Totul este doar holon.

Lumi create lumi creează:
Scriitoru-i personaj
Ce la rându-i se-ntrupează
În prinţese şi în paji.
Pajii-apucă şi ei pana
Moaie-n dragoste şi ură
Şi pe fila lor,bălana,
Lumi turtite-ntreţesură.

Fantezia este zeul
Asimptotic ce-a gândit
Leul ceînghite leul
Ce pe leu l-a înghiţit.
Ce vertij când mintea-ţi cade
În al lumilor plonjon.
Foi în teanc sunt adunate
Ca să facă lumi balon.

Între lumi-doar intervale
Infinit de mari şi mici,
Interstiţii şi canale
De cristal sau de chirpici.
Toate scârţâie,vibrează
Ca un toc sau ca o clapă
Când,ca oul ce-nviază,
Lumea în Geneză crapă.

Cocârjat pe semne care
Stele sânt în altă lume,
Scriitorul ţi se pare
Rege-n ţările de spume.
Dar e şi el o stafie,
Doar de câlţi şi doar de rips,
Şi-auzi pana care scrie
Cu troznet de-Apocalips.

Sus,în vârful largei spire
Nu-i Vreunul ce s-a scris
Singur cu un scris subţire,
Contopind real şi vis?
Sau o literă e doară
Infinita spiră,apă
D-unde seară după seară
Lumi zidite-n lumi s-adapă?

Şi atunci nici fantezie
Nu mai este decât praf...
...El doar s-a salvat din spume,
Din iluzie,eclips.

Din iluzie,eclips.
Lumi zidite-n lumi se-adapă
Cu troznet de-Apocalips,
În Geneză lumea crapă
Ca să facă lumi balon.
Lumi turtite-ntreţesură
Totul este doar holon,
Totul este scriitură.

luni, 14 iulie 2008

Ion minulescu-Povestea mea şi a lor

Mă-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt şi-azi?...
Sau sunt altcineva?...
Confraşii mei-e drept- nu bănuiesc
Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!
Dovadă eu-
Eu,care-am fost ucis
De către cei care,citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Şi m-au scuipat,
Apoi cu toţi m-au pastişat...
Iar când n-au mai avut ce-mi face
Mi-au presărat în pat un pumn de ace-
Convinşi c-am să mă-nţep în ele
Şi-am să mor!...
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor...:
Şi azi,deşi înmormântat de ei
De viu-
Continui să trăiesc,ba chiar să scriu...
În timp ce criminalii mei confraţi
Trăiesc din semne de-ntrebare
Şi putrezesc nenmormântaţi...

(Contestă cineva genialitatea lui Minulescu?)

duminică, 13 iulie 2008

Ion Minulescu-Romanţa pelerinului

Sunt obosit de drum şi-aş vrea
Să dorm trei nopţi,trei vieţi în şir,
Culcat pe-un aşternut,
Aşa
Cum dorm culcaţi în cimitir
Toţi sfinţii palizi din alatre,
Cu pumnii-ncrucişaţi pe piept.
Din somnul fără deşteptare
Aş vrea să nu mă mai deştept...

Cei ce-au pornit-naintea mea,
Bătătorind poteca lungă,
Şi-au năzuit ce nu era
În rostul vieţii scris s-ajungă,
Cei ce-au pornit,cu mii de ani,
Naintea mea,pe-acelaşi drum,
Au adormit pe sub castani,
Demult
Şi dorm uitaţi şi-acum.
Şi dintre cei porniţi cândva,
Mînaţi-spre aceleaşi înorate
Şi multe zări de-aceeaşi stea.
Un singur pelerin mai bate
La poarta liniştii...
El pare
Că,-ndurerat ca Prometeu,
E mort demult şi ... tot nu moare-

Şi-acest biet pelerin sunt eu!...

vineri, 11 iulie 2008

Nuşa Ilisie-Tăcerea ca un năvod

Tu ştii cum se prelingea
Ploaia aceea nebunã
Pe fereastra casei mele?
Cã am o singurã fereastrã
În toatã casa!
O fereastrã de jur împrejur.
Tu ştii cum se prelingea
Ploaia aceea nebunã
De jur împrejurul casei mele?
Cu picãturi rotunde
Şi mari
Şi grele!
Cã încercam sã le numar
Şi nu reuşeam
Şi o luam de la capãt
Mereu de la capãt
Pânã când s-a înnoptat
Şi cineva a aruncat
Tãcerea,
Ca un nãvod pe mare.

Nuşa Ilisie-Despărţire

Am ascultat
Cum se chemau pãsãrile
In acea înserare
Fãrã cusur
Şi cum şuşoteau
A dragoste, cãutându-se
Printre frunzişuri.
Aşa cum tu mã cãutai
Printre lucruri,
Când am plecat.

Nuşa Ilisie-Cu chipul tău lipit de gene

Ce dimineaţã
Poate fi!
Cu luna dormitând
Pe-o parte
Şi soarele
Privind departe,
Cu-n ochi deschis
Peste câmpii...
Ce dimineata
Poate fi!
Cu chipul tãu
Lipit de gene
Şi cu iubirea
Picurând alene
În ceaşca mea
Cu nostalgii...

sâmbătă, 5 iulie 2008

Ion Minulescu-Romanţa cheii

Cheia ce mi-ai dat asearã -
Cheia de la poarta verde -
Am pierdut-o chiar asearã!...
Dar ce cheie nu se pierde?
Cheia ce mi-ai dat asearã
Mi-a cãzut din turn,
Pe scarã,
Şi cãzând, mi-a stins lumina.

Cheia ce-am pierdut asearã
Am cãtat-o ;
Dar pe scarã
Era noapte ca şi-afarã -
Noapte ca sub boltuita
Cupolã de mãnãstire,
Când s-au stins pe la icoane
Lumânãrile de cearã.

Şi-am rãmas în turnul gotic -
Turnul celor trei blazoane:
Al Iubirii,
Al Speranţei,
Şi-al Credinţei viitoare...
Şi-am rãmas în turnul gotic
Domn pe-ntinsele imperii
Ale negrului haotic.

Şi-au trecut de-asearã clipe,
Şi-au trecut de-asearã ore,
Şi-ale zorilor aripe
Fluturatu-mi-au grãbite,
Ca şi clipele trãite
Pe-albul treptelor sonore.

Şi m-am coborât pe scarã...
Dar pe cea din urmã treaptã
Cheia ce mi-ai dat asearã
Am gãsit-o prefãcutã
Într-o cupã albã, plinã
Cu vin verde de cucutã.

Şi pe cea din urmã treaptã
Am îngenuncheat
Şi-am plâns -
Cãci pe cea din urmã treaptã,
Ca-ntr-o carte înţeleaptã,
Am citit în fundul cupei
Naufragiul ce m-aşteaptã!...

Lucian Blaga-Legenda

Strălucitoare-n poarta raiului
sta Eva.
Privea cum ranele amurgului se vindecau pe bolţi
şi visătoare
muşca din mărul,
ce i l-a-ntins ispita şarpelui.

Fără de veste
un sâmbure-i ajunse între dinţidin fructul blestemat.
Pe gânduri dusă Eva îl suflă în vânt,
iar sâmburele se pierdu-n ţărână,unde încolţi.

Un măr crescu acolo-şi alţii îl urmară
prin lungul şir de veacuri.
Şi trunchiul aspru şi vânjos al unuia din ei
a fost acela
din care fariseii meşteri
ciopliră crucea lui Iisus.
Oh sâmburele negru aruncat în vânt
de dinţii albi ai Evei.

marți, 1 iulie 2008

Lucian Blaga-Lumina Raiului

Spre soare rîd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creeri n-am în inimă.
Sunt beat de lume şi-s păgân!

Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atîta rîs făr de căldura răului?
Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfînto,
de voluptatea-ascunsă a păcatului?
Ca un eretic stau pe gânduri şi mă-ntreb:
De unde-şi are raiul
- lumina?-Ştiu:îl luminează iadul
cu flăcările lui!

Lucian Blaga-La mare

Viţe roşii
viţe verzi sugrumă casele-n lăstrai sălbatici
şi vânjoşi-asemenea unor polipi ce-şi
strâng în braţe prada.

Soarele în răsărit - de sânge-şi spală-n mare
lăncile, cu care a ucis în goană noaptea
ca pe-o fiară.
Eu
stau pe ţărm şi-sufletul mi-e dus de-acasă.
S-a pierdut pe-p cărăruie-n nesfârşit şi nu-şi găseşte
drumul înapoi.