sâmbătă, 5 iulie 2008

Ion Minulescu-Romanţa cheii

Cheia ce mi-ai dat asearã -
Cheia de la poarta verde -
Am pierdut-o chiar asearã!...
Dar ce cheie nu se pierde?
Cheia ce mi-ai dat asearã
Mi-a cãzut din turn,
Pe scarã,
Şi cãzând, mi-a stins lumina.

Cheia ce-am pierdut asearã
Am cãtat-o ;
Dar pe scarã
Era noapte ca şi-afarã -
Noapte ca sub boltuita
Cupolã de mãnãstire,
Când s-au stins pe la icoane
Lumânãrile de cearã.

Şi-am rãmas în turnul gotic -
Turnul celor trei blazoane:
Al Iubirii,
Al Speranţei,
Şi-al Credinţei viitoare...
Şi-am rãmas în turnul gotic
Domn pe-ntinsele imperii
Ale negrului haotic.

Şi-au trecut de-asearã clipe,
Şi-au trecut de-asearã ore,
Şi-ale zorilor aripe
Fluturatu-mi-au grãbite,
Ca şi clipele trãite
Pe-albul treptelor sonore.

Şi m-am coborât pe scarã...
Dar pe cea din urmã treaptã
Cheia ce mi-ai dat asearã
Am gãsit-o prefãcutã
Într-o cupã albã, plinã
Cu vin verde de cucutã.

Şi pe cea din urmã treaptã
Am îngenuncheat
Şi-am plâns -
Cãci pe cea din urmã treaptã,
Ca-ntr-o carte înţeleaptã,
Am citit în fundul cupei
Naufragiul ce m-aşteaptã!...

Niciun comentariu: