Ion Minulescu-Romanţa pelerinului

Sunt obosit de drum şi-aş vrea
Să dorm trei nopţi,trei vieţi în şir,
Culcat pe-un aşternut,
Aşa
Cum dorm culcaţi în cimitir
Toţi sfinţii palizi din alatre,
Cu pumnii-ncrucişaţi pe piept.
Din somnul fără deşteptare
Aş vrea să nu mă mai deştept...

Cei ce-au pornit-naintea mea,
Bătătorind poteca lungă,
Şi-au năzuit ce nu era
În rostul vieţii scris s-ajungă,
Cei ce-au pornit,cu mii de ani,
Naintea mea,pe-acelaşi drum,
Au adormit pe sub castani,
Demult
Şi dorm uitaţi şi-acum.
Şi dintre cei porniţi cândva,
Mînaţi-spre aceleaşi înorate
Şi multe zări de-aceeaşi stea.
Un singur pelerin mai bate
La poarta liniştii...
El pare
Că,-ndurerat ca Prometeu,
E mort demult şi ... tot nu moare-

Şi-acest biet pelerin sunt eu!...