Vasile Nicolescu-Portretul artistului rîzînd(Rembrandt)

Iată şi clipa când după deznădejde şi înaintea deznădejdii, după naufragiu şi înaintea naufragiului exact la jumatatea drumului dintre două pumnale ameninţând la cele două capete alea aceluiaşi culoar exact în clipa când călăul îşi dă năduşit cagula-ntr-o parte şi îşi îndeasă pe chip masca martirului, exact în clipele când zgomotele de tobă decapitează aluziv frunzele şi-ţi pregătesc un sfârşit pe cinste, tocmai atunci te inundă rîsul, rîsul groparului nebun care-şi descoperă fiica-n sicriu, rîsul soldatului într-un biuvac ospătând cu generalii alături, rîsul suspendat al celui care vede pentru prima oară marea, rîsul celui care îşi spune:"fie ce-o fi,nu contează!" şi mai trage o duşcă pe gât, rîsul talazului îmbracând ţărmul în spume, drojdie a oceanului,drojdie a timpului, rîsul celui care spune în zeflemea: "Lasă-te,domnule de şotii,
nu vezi că nu se poate?"