Vasile Nicolescu

Alb sfâşiat

E-atâta depărtare între noi.Parcă o mare
se cască goală-n spaţii surpîndu-le-n fărâme
cu ibişi fără vârstă şi capete de fiare,
cu ţărmi de sarcofage şi putrede parâme.

E-atâta depărtare între noi!Transfiguată
numai zăpada pune uşoare punţi de spumă
paşilor tăi de aer prin zarea zbuciumată
cînd clipa se strecoară prin seară ca o pumă.

E-atâta depărtare între noi!De-ar fi să ardă
un viscol toată zarea,un viscol să ne piardă!

Geneza

La sfârşitul fiecărui cuvânt
începe marea tăcere,
turnul timpului se înclină
inima lucrurilor nu se mai aude,
începe marea tăcere,
deşertul fără umbre,
nisipul plictiselii
prin care foşgăie
scorpionii uitării,
începe abisul,
spaima şi golul dintre lucruri.
Unde eşti,tu,
să-mi pârguieşti smochinii,
cu funda curucbeului să-nnozi
tainele lumii?

Goana

În goana trenului
nicio stare de graţie,
totul aleargă
înapoi,
totul se întoarce
în sine,
ca o cădere,
ca o rupere
ca o izgonire
din rai.
Doar traversele rîmân neclintite,
coaste-ale pămîntului
mîncat de veşnicie.

Avatar

Pot să-mi închipui orice:pulsul cutremurelor,
toate cele şapte,sau câte mai sunt,minuni ale lumii,
zborul zarului care aduce noroc,
traiectoria glontelui care nu prevesteşte
nicio bucurie.

Dacă vreau,pot să-mi închipăui sunetele când se nasc-
poate fi vreo minune mai mare?-şi cum se iveşte
contrapunctul mai mult decât necesitatea.
înainte ca toate să intre
în agonia tăcerii.

Pot să-mi închipui orice:reîncarnarile succesive ale lucrurilor;
pot să-mi închipui orice:cum te urmează herminele
şi cum caluşeii persani ies din cadru şi fug
în cavalcadă mai iuţi decât valurile;
pot să-mi închipui orice,dar nu pot să-mi închipui aceste avataruri
care taie respiraţia lucrurilor,nervii,iluzia de-a fi,
aceste bruşti treceri
de la zi la noapte,
de la noapte la moarte
cînd toate rămân mai deparet
aşa cum sunt:cutremurele cutremure,
minunile-minuni.
zarul-zar iar glontele tot glonte.