Constanta Buzea

Nor

Vegheaza-ma,
Ti-e data aceasta povara de catre mine,
Eu,care nu sunt decat unul dintre fiorii
Lui Dumnezeu.
Vegheaza-ma si-ti voi fi invatatura
Si ruga,si furarea cuvintelor.
Apropie-te ca si cum ai fugi.
Chiar daca vrei sa ramai,te indepartezi.
Cand trece gradina cu marul,
Sa nu fii oglinda in care se-neaca
Viermii satui.
Cat plutesc intre cer si pamant,
Cat inca ii stii neimperecheati,
Atrasi de imaginea lor,
Pe care in tine si-o vor gasi-o
Vegheaza-ma si vei fi aparat.
Altfel,
Vom pune mainile in poala,garboviti,
Conspirand,in timp ce nori grei
Ne vor iesi din gura.
Vegheaza-ma,teme-te cand vorbesc,
Cuvintele sunt semnele mortii,
Vegheaza-mi sufletul cat inca nu
Se intoarce infrigurat in cenusa,
Desparte-l de trup si de faima
Si vezi ce ramane.


In cea mai neagra dintre masti

Cum sunt o gura de pamant,
Mereu lovindu-ma de masti,
Le cer iertare ca un sfant,
Si ca un ucigas de masti,
De razbunarea lor ma-ncant,
Ca,moarte,nasc intr-una masti,
Care m-asteapta in cuvant,
In cea mai neagra dintre masti.

Si nu mai pot vedea,de tine,
In rautatea lor plutesc,
Cu tact de masca pe ruine,
Ma simt cocon imparatesc,
Astept ceva ce nu mai vine,
Ma-nchid in minte si vorbesc
Precum o masca-a mea cu mine,
Ma caut si ma ocolesc.

Cald mir,candva-aceste vine-
In deznadejdea lor traiesc
Gradini de ceara de albine
Care de dor innebunesc;
Sub creanga lor,sarac mai bine,
Decat poftind sa putrezesc
In cimitirele vecine
Cu ochiul vidului lumesc.

Te mai ascult un timp,Senine,
Ma-ndur sa cred ca te iubesc,
Dar numai vocea mea te tine
Imbratisat;in rest plutesc.
Maslinii sceptici ,pe coline
Sunt sufocati de cei ce cresc
Mascati in verde maracine
Si,surazand ii umilesc.

Ca sunt,intr-adevar pamant,
Setos si asurzit de masti,
Cu jumatate nume sfant,
Cu jumatate nume-masti,
De harnicia lor ma-ncant,
Ca,vii fiind ,se tem de masti,
Cand le astept intr-un cuvant-
In cea mai neagra dintre masti.

Casa marii

Zile mari de vara,
Tarmul prelungeste
Cortul lor de-atatea ori senin.

Pe nisip,amara
Umbra unui peste zburator-
Iluzie de chin.

Valuri vin,si nouri
Ies din casa marii
Amintind corabii care-au fost.

Una cu nisipul
Noi gandim profilul lent imaginat
Si fara rost.

Rasaritul pargul racoros
Ridica soarelui
Din ce in ce mai mic.

Barcile par fixe-n ancore de piatra
Duse prea departe
In nimic.

Cateodata pacea
E atat de dulce,
Cateodata in amiezi astept

Sa apara vantul
Ca un om albastru,
Transparent,cu mainile pe piept.

Dar se inmulteste
Serpuind in scurte tresariri
Caldura pe nisip.

Bronz de coif,de platosa,de scuturi,
Ne instraineaza vechiul chip.

Plajele sunt linse,
Animalul marii,
Parca-ar fi ranit si muritor,

Se jeleste,vine,
Pana-n preajma noastra,
Lacrameaza,cere ajutor.

Zile mari de vara,
Sari in nemiscare
Pierd pe drum un timp de imprumut.

Noptile sunt parca
O surpare neagra
De lumina arsa in trecut.


Inchis in lumea celor mari

Copil sa fii,sa te gandesti,
Inchis in lumea celor mari.
Copil sa fii,sfios sa treci
Si sa asculti cuvinte.

Sa bata vantul pentru toti,
Dar pentru tine el sa-nsemne altceva,
Sa simti ca esti nemuritor.

Sa fii curat si sa te-ascunzi
De vina celorlalti,
De nori sa-ti fie mila,
Si de schimbarea lor,
De care nu sunt vinovati.

Si dupa tine ramane o cale de mers

Catre singuratati,printre oameni,peste cetati,
Ochii lor sterpi incuind ca o rima un vers,

Caldele ziduri,fantanile,lor le arati?
Ele exista oricum.Orizonturi au sters.

Ei,fara tine ,cu tine-acelasi demers-
Praful astenic al stelei in univers.

Si,fara tine,in fata sunt miscatoarele dati,
Si dupa tine ramane o cale de mers.

Leac pentru ingeri

Sunt trista,dar de tine niciodata.
Fug animale speriate de minuni
La care nu mai stim sa ne gandim,
Miercuri si marti,vineri si luni.

Saraci in zile,cine stie,trecem
Legati la gat de lungi copilarii,
Ninsi de puterea sfintelor petreceri,
A nu fi,a te naste,a iubi.

Ce-mi dai,sa nu mor azi,sa mai rezist?
Leac pentru ingeri,cantecul meu trist.

Masti de sfiala

Cand vine clipa de cumpana,
Inainte de a cobori
Acolo unde curg fragmentar
Iubirile neimplinite,

Frica de necunoscut,
Micile lasitati,eroare in sine
A satisfactiei,

Unde putinul bine
Care-ar fi putut sa fie sus,
Despica o gura de colos
Si urla,

Unde raul de care ne temem
Face masti ridicole de sfiala,

Si cand frica de moarte
S-a sters in sfarsit,
Cel mai greu este sufletul
Celui fericit.